OnePlus One – Prima Impresie

Standard

In acest articol avem de a face cu o companie ce a intrat pe piata anul acesta si a reusit sa fie printre cele mai cunoscute, in principal in afara, in Romania mai putin.

Cum au reusit sa faca acest lucru?

Au scos un smartphone cu specificatii de top: ecran 5.5 inch 1080p, procesor Snapdragon 801, 3GB RAM, camera foto de 13MP spate si 5MP fata, si o constructie solida si de calitate la un pret de 299$ pentru varianta de 16GB si 349$ pentru cea de 64GB.

Pentru a va familiariza cu smartphone-ul aveti si video-ul de prezentare:


Specificatii

Specificatiile sunt de top. Intr-adevar nu sunt la nivelul smartphone-urilor ce au fost lansate in octombrie, insa exista o competitie foarte stransa cand vine vorba de telefoanele lansate inainte de luna aceasta, dar odata ce punem si pretul in calcul, OnePlus One deja incepe sa le intreaca considerabil.

Display:
  • Tip: LTPS IPS with TOL(Touch on Lens)
  • Dimensiune: 5.5 inch (401 ppi densitate)
  • Rezolutie: 1920 X 1080 ( Full HD)
  • Protectie: Corning Gorilla Glass 3

Memorie:

  • RAM: 3GB
  • Spatiu Stocare: 16/64 GB
  • Card Slot: nu are
Procesor:
  • Producator: Qualcomm
  • CPU: Snapdragon 801 – Quad-core 2.5 GHz Krait 400
  • GPU: Adreno 330
Camera:
  • Spate:
    1. 13 MP, 4128 x 3096 pixeli, dual LED, F/2.0 diafragma
    2. Video 2160p la 30fps sau 24fps(DCI), 1080p la 60fps, 720p la 120fps
  • Fata:
    1. 5 MP
    2. Video 1080p la 30fps
Baterie
  • Capacitate: 3100mAh
Dimensiuni
  • Latime: 75,9mm
  • Inaltime: 152,9mm
  • Grosime: 8,9mm

Design

oneplusonedesign2

Design-ul este minimalist, in fata existand doar ecranul, difuzorul si 3 butoane capacitive care nu se vad decat daca sunt aprinse, astfel, aproximativ intreaga fata fiind neagra. Spatele este de doua feluri: OnePlus One-ul de 16GB vine cu un material foarte fin, care poarta numele, Silk White, si cel de 64GB vine cu un material ce se simte extrem de bine, cu o textura usoara de smirghel, de unde numele de Sandstone. Insa, e dificil de explicat, va trebui sa ma credeti pe cuvant cand va spun ca este unul din cele mai bune materiale folosite pentru constructia unui smartphone. Se simte foarte bine si confera siguranta cand tineti telefonul in mana.

oneplusonedesign

De asemenea, precum Moto X(2014) si Nexus 6, pe intreaga suprafata a smartphone-ului, inclusiv pe componentele din interior, exista un strat de solutie ce respinge apa, pentru a face telefonul rezistent la aceasta pentru durate scurte de timp. Asadar, nu veti avea probleme cu ploaia sau daca varsati din greseala lichide pe el. Mai jos aveti si un video in care este „testata” rezistenta la apa a telefonului, dar va reamintesc, daca il scufundati, cel mai probabil va intra apa in el si nu o veti mai putea scoate si daca nu il opriti imediat pentru a-l lasa sa se usuce, se va scurtcircuita. Este facut sa resiste la contact cu apa pentru o perioada scurta de timp, nu este facut sa poata fi scufundat ca Sony Xperia Z3, de exemplu.


Display

In ceea ce priveste display-ul OnePlus One-ului, avem o tehnologie noua integrata in acesta, numita TOL(Touch on Lens).

Ce inseamna TOL?

Inseamna ca distanta dintre senzorul capacitiv si display este eliminata, astfel, fiind redusa sansa de spargere a ecranului cu 300%, conform celor de la OnePlus, si, in acelasi timp, sporind precizia display-ului pana la nivelul in care apa numai interactioneaza cu el. De retinut ca ecranul nu este acelasi lucru cu sticla protectoare Gorilla Glass 3, aceasta sta deasupra display-ului pentru a-l proteja la impact. Deci, daca il scapati, sticla protectoare are la fel de multe sanse de a se sparge.

oneplusonedisplay

Restul caracteristicilor display-ului constau in rezolutia de 1920 X 1080 (Full HD), dimensiunea de 5.5 inch si tipul ecranului, LTPS IPS. Prin faptul ca este IPS, inseamna ca ofera luminozitate foarte mare si unghiuri foarte bune din care poate fi privit, iar LTPS(Low Temperature Polysilicone) este materialul din care este facut.


Performanta

OnePlus One, la capitolul performanta vine cu un procesor Qualcomm Snapdragon 801 la 2.5GHz, care a fost cel mai bun procesor pana sa se lanseze smartphone-urile din octombrie cu versiunea urmatoare, Snapdragon 805. De asemenea, acesta este acompaniat de 3GB de memorie RAM, maximul pe care il pot suporta procesoarele pe 32 pe biti, si de GPU-ul Adreno 330. Asadar, acest smartphone este la acelasi nivel cu telefoane ca Sony Xperia Z3, Moto X(2014), Samsung Galaxy S5, si mai toate flagship-urile de anul acesta.

oneplusoneperformance


Camera

Camera cu care vine OnePlus One este un modul de 13MP de la Sony, care in combinatie cu o configuratie de 6 lentile, ce are scopul de a elimina distorsiunile si aberatiile cromatice, si cu o diafragma F/2.0, realizeaza poze de o calitate impresionanta . Cand vine vorba de filmare camera exceleaza inca o data, avand o multime de moduri diferite, cum ar fi 2160p(3840 x 2160) la 30fps, 2160p(4096 x 2160) la 24fps(DCI), 1080p la 60fps si 720p la 120fps. Pe departe cel mai impresionant mod fiind filmarea 2160p la 24fps(DCI), ce inseamna 4K real, OnePlus One fiind primul smartphone ce filmeaza la rezolutia de 4096 x 2160 pixeli, restul, desi se considera ca filmeaza 4K, rezolutia efectiva a video-urilor produse este ceva mai mica, de 3840 x 2160 pixeli.

oneplusonecamera

Camera de pe fata, spre deosebire de competitie este destul de impresionanta, avand 5MP, mult mai mult decat cei 2MP cu care ne-am obisnuit, si realizand poze fara distorsiuni. Un alt plus este si unghiul mare de acoperire, asta pentru amatorii de selfie.

oneplusonecamera3


Sunet

In ceea ce priveste sunetul, acest smartphone vine cu 2 difuzoare, ce sunt pozitionate la baza telefonului, si 3 microfoane pozitionate dupa cum se vede in imaginea de mai jos. Avand 2 difuzoare inseamna ca veti avea un suntet puternic, stereo, deci va veti bucura mai mult de continutul media pe care il veti urmari pe acest telefon, cat despre cele 3 microfoane, sunt folosite, atat pentru inregistrare, cat si la anularea zgomotului exterior pentru a asigura, fie o filmare cu un sunet bun, fie convorbiri clare, in special cand va aflati in locatii in care este multa galagie.

oneplusonesunet


Interfata

Ca sistem de operare OnePlus One vine cu CyanogenMod, un ROM ce are la baza sursele AOSP(Android Open Source Project) si vine cu majoritatea functiilor din Custom ROM-urile Android, astfel avand un nivel de personalizare mult mai mare decat cel al Android-ului simplu. Practic avem de a face cu Android 4.4.4 ce prezinta unele functii noi, insa schimbarile sunt realizate la un nivel mult mai adanc in sistemul de operare.

oneplusonedisplayinterfata2Prin urmare, exista posibilitatea de a instala teme, printr-un Theme Engine, fara a fi nevoie de Root si apoi de instalarea unui Custom ROM. Aceste teme schimba radical interfata, modificand tot, de la culori, la cum arata meniul de recents, la iconite, la animatia cu care porneste smartphone-ul si multe altele, iar partea cea mai buna este ca exista sute de astfel de teme in PlayStore. Deci, va puteti personaliza telefonul la un cu totul alt nivel.

oneplusoneinterfata3

Un alt exemplu de functie, este faptul ca puteti alege daca sa folositi butoanele capacitive de sub ecran sau sa folositi butoane software pe ecran, cele capacitve disparand complet in spatele sticlei.

oneplusoneinterfata

Un lucru foarte important de care ar trebui sa tineti cont este faptul ca OnePlus promite update-uri timp de 2 ani si ca CynaogenMod va face update la versiunile noi de Android extrem de repede, mult mai repede decat ceilalti producatori.


Baterie

Venind cu o baterie uriasa de 3100mAh, OnePlus One este capabil sa reziste toata ziua fara nicio problema. In mod sigur, puteti ajunge chiar si la 2 zile, iar pentru cei ce folosesc smartphone-ul mai putin, si cand il folosesc, se conecteaza numai la wi-fi, in loc de retelele mobile, s-ar putea chiar sa ajunga la 3 zile, ceea ce este extrem de mult pentru telefoanele din ziua de astazi. Aceasta durata a bateriei este datorata atat ROM-ului CynogenMod cat si ecranului care, fiind Full HD si nu Quad-HD, consuma mult mai putin.

oneplusonebaterie


Concluzii, Pret si Disponibilitate

In final, OnePlus One este cel mai bun smartphone pe care il puteti cumpara, asta daca luati in considerare pretul acestuia, iar daca nu il luati, atunci este printre cele mai bune telefoane de pe piata fiind la acelasi nivel cu Samsung Galaxy S5, HTC One M8, Moto X(2014), Sony Xperia Z3 si majoritatea celorlalte flagship-uri.

Problema este ca daca vreti sa il cumparati, nu puteti, atat timp cat nu aveti o invitatie. Da, acest smartphone, desi este atat de ieftin, 299$ pentru modelul de 16GB si 349$ pentru 64GB, poate fi cumparat numai cu invitatie. Insa, acest sistem se apropie de sfarsit, pentru ca , incepand cu data de 27 octombrie ora 18:00 17:00, OnePlus implementeaza un sistem de precomanda, initial doar pentru o ora, iar apoi, probabil in zilele de dupa, o sa devina permanent. Insa, cu cat faceti precomanda mai tarziu cu atat o sa asteptati mai mult, estimandu-se ca unele precomenzi sa fie efectuate abia la inceputul lui 2015, in timp ce primele vor fi realizate intr-o saptamana sau mai putin, probabil. Dar daca aveti invitatie, nu va trebuie sa asteptati deloc.

In ceea ce priveste livrarea, din pacate, Romania nu se afla printre tarile in care se poate livra, dar daca aveti pe cineva care sa vi-l trimita, puteti in continuare sa il cumparati. De exemplu, un OnePlus One livrat in Anglia si apoi trimis in Romania va va costa 273€ smartphone-ul si £14 livrarea cu tot cu garantie.

Puteti face precomanda aici: http://preorder.oneplus.net/

Locurile in care se poate livra sunt urmatoarele: Austria, Belgia, Canada, Danemarca, Finlanda, Franta, Germania, Hong Kong, Italia, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia, Taiwan, Anglia, si SUA.

Deci, aveti de gand sa va cumparati un OnePlus One odata ce este introdus sistemul de precomanda sau va numarati printre putinii care au reusit sa-l achizitioneze deja?

Daca v-a facut placere sa cititi acest articol, nu uitati sa ma urmariti pe Facebook, Twitter, Google+ sau prin email, pentru a fi primii ce afla de ultimele noutati din domeniul tehnologic.