Asa vor arata, oare, noile Nexus-uri?

Standard

Se pare ca datorita celor de la AndroidPolice avem o imagine a ceea ce ar putea fi design-ul urmatoarelor Nexus-uri. Important de mentionat este ca aceasta reprezinta o imagine creata dupa informatiile primite de la o sursa pe care AndroidPolice o considera sigura, deci, este posibil sa nu fie in totalitate conform realitatii.

Dupa cum se zvoneste, cele doua Nexus-uri vor avea acelasi design, singurele diferente constand in specificatii si dimensiuni. Astfel, imaginea este valabila pentru ambele modele. Similitudinea dintre cele doua este sustinuta si de denumirile interne pe care telefoanele le-au primit, Marlin si Sailfish, 2 specii de pesti destul de asemanatoare(Google are o traditie in a da nume interne Nexus-urior dupa specii de pesti).

Dupa cum se vede in imagine, se pare ca telefoanele vor fi facute din aluminiu. Spatele pare sa fie impartit intr-o zona din sticla, ce permite semnalelor sa treaca prin carcasa, si aluminiul din care este realizata carcasa. De asemenea, in centru se afla senzorul de amprente, iar cele 3 gauri de langa camera nu se stie exact ce sunt, dar este posibil sa fie un difuzor, care impreuna cu cel de pe marginea de jos ar putea reprezenta BoomSound-ul de la HTC, astfel potrivindu-se cu zvonurile cum ca Nexus-urile ar fi realizate de HTC anul acesta. In rest, in partea din fata avem difuzorul, camera, senzorii si display-ul. Ceea ce lipseste, insa, este orice denumire de companie in afara de logo-ul de la Google.

In ceea ce priveste specificatiile, pentru Nexus Sailfish avem:

  • Display: 5 inch 1080p AMOLED
  • Procesor: Quad-core 2.0GHz 64-biti
  • Memorie: 4GB RAM
  • Baterie: 2770mAh
  • Spatiu stocare: 32GB
  • Camera: 12MP spate, 8MP fata
  • Port incarcare: USB-C

Iar pentru Nexus Marlin:

  • Display: 5.5 inch 2560 x 1440 (Quad-HD) AMOLED
  • Procesor: Quad-core Qualcomm 64-biti
  • Memorie: 4GB RAM
  • Baterie: 3450mAh
  • Spatiu stocare: 32/128GB
  • Camera: 12MP spate, 8MP fata
  • Port incarcare: USB-C

Ce parere aveti, se ridica la asteptarile voastre noul design sau ati prefera ceva ce se aseamana mai mult cu HTC 10?

Android: Ce trebuie stiut despre ROOT?

Standard

Scopul acestui articol este de a oferi informatiile de baza despre ROOT, cat sa aveti un punct de plecare in ceea ce priveste documentarea despre acest subiect.

Bun, deci sa incepem…


Ce este ROOT?

ROOT, ROOT User, SuperSU sau Superuser vine de la sistemele de operare Unix-like, un exemplu de astfel de sistem fiind Linux, si reprezinta utilizatorul/user-ul ce are acces la toate comenzile si toate fisierele din acel sistem. Deci, pe scurt, fiind autentificat ca ROOT, poti modifica orice doresti intr-un sistem de operare.

Cum Android are la baza Kernel-ul de Linux, ROOT inseamna acelasi lucru, iar procesul de obtinere ROOT reprezinta deblocarea acestui utilizator, pentru a avea acces in intregime la Android si a putea modifica lucruri precum densitatea ecranului, de exemplu, sau pentru a putea instala Custom ROM-uri, teme, etc.


Ce dezavantaje apar cand ne ROOT-am smartphone-ul?

Primul si cel mai important este faptul ca ne „pierdem” garantia, cu exceptia unor telefoane care isi pastreaza garantia chiar si daca le ROOT-ezi ( OnePlus One este un asfel de exemplu). Ce am vrut sa spun prin „pierdem” este ca, uneori, procesul este reversibil. In cazul in care apare vreo problema si este necesar sa duceti telefonul la garantie, puteti sa stergeti orice urma de ROOT din smartphone si nimeni nu va sti ca ati avut privilegii de Superuser. Insa, acest lucru nu este posibil intotdeauna.

Multi producatori blocheaza posibilitatea de a ROOT-a telefonul prin blocarea Bootloader-ului. Astfel, acestia forteaza utilizatorul sa deblocheze Bootloader-ul, pentru a putea  accesa privilegiile de Superuser, proces ce uneori cere inregistrarea smartphone-ului pe site-ul producatorului.

De asemenea, alta metoda de a identifica daca s-a umblat la telefon sau nu este de a seta un bit in momentul deblocarii Bootloader-ului sau a ROOT-arii, bit ce, in unele cazuri, nu mai poate fi resetat. Astfel de exemple pot fi gasite la Samsung.

CustomKernelWarning

Alt dezavantaj este securitatea. Problema apare in felul urmator: Odata instalata o aplicatie ce necesita ROOT, aceasta va va cere accesul prin intermediul Superuser-ului si este decizia voastra daca i-l oferiti sau nu. Problema apare atunci cand instalati ceva dintr-o sursa nesigura si ii conferiti acest drept de Superuser, aplicatia va avea acces total la telefon, ceea ce poate fi periculos pentru datele pe care le aveti in smartphone. Prin urmare, securitatea depinde in totalitate de voi. Asadar, daca stiti ce faceti, nu este nicio problema, insa in cazul in care nu sunteti siguri, e mai bine sa va documentati despre aplicatie si sa fiti siguri ca sursa din care ati luat-o e sigura.

Si, nu in ultimul rand, posibilitatea de a va strica device-ul. Aici exista doua cazuri:

1. Device-ul porneste, dar nu se comporta normal:

Nu conteaza cum face, atat timp cat porneste, nu veti avea nicio problema. Fiecare producator(Samsung, HTC, Motorola, etc) scoate odata cu smartphone-ul produs si o imagine a soft-ului original, pe care daca o instalezi, sterge tot ce ai avut inainte pe smartphone si il aduce in starea in care era cand l-ati cumparat. Functioneaza in cele mai multe cazuri. Veti gasi sigur tutoriale pe net care va vor arata cum sa realizati acest lucru.

2. Device-ul nu mai porneste:

Posibilitatea sa se intample asa ceva este extrem de mica, insa daca printr-un ghinion se ajunge la problema in care telefonul nu mai porneste, atunci sansele de a-l repara sunt destul de mici, insa se gasesc diverse metode pe internet de a-l readuce la viata. Exista, insa, si sansa ca cei de la garantie sa nu aiba cum sa isi dea seama ca a fost ROOT-at. In orice caz, cum ziceam, sansele sa se ajunga la asa ceva sunt foarte mici.


Care sunt avantajele ROOT-arii smartphone-ului?

Avantajul principal pe care il are ROOT-area este posibilitatea de a avea intotdeauna versiunea de Android cea mai recenta impreuna cu toate noutatile pe care le aduce aceasta, de la imbunatatirea performantei la diversele functii noi cu care vine.

Android-N-Developer-Preview-2-home-screen-drag-options-notification-urgency-840x740

Imagine : AndroidAuthority

Alt avantaj este reprezentat de performanta mult imbunatatita, in unele cazuri, fata de software-ul original, in special daca va instalati un ROM cu Android Vanilla(precum cel de pe Nexus).

In plus, mai exista si posibilitatea de a instala o multime de teme, prin care sa va personalizati telefonul la un cu totul alt nivel fata cel oferit de producatori in software-ul original.

androidtheme

Tema o gasiti aici, pentru cei ce o vor: link.

Pe langa cele spuse mai sus, mai aveti si posibilitatea de a instala o multime de aplicatii care fac nenumarate lucruri pe care nu le-ati putea face fara ROOT.


Concluzii

Din pacate, partea de ROOT de Android cuprinde mult prea multe informatii pentru a le putea prezenta pe toate intr-un singur articol. Prin urmare, acest articol are doar un scop introductiv.

Insa, daca sunteti de parere ca am omis ceva important sau vreti sa aflati mai multe, nu ezitati sa intrebati in comentarii si va vom raspunde.

De asemenea, asa cum va vor spune majoritatea celor ce discuta despre acest subiect, daca va decideti sa va ROOT-ati telefonul si sa incercati diverse lucruri va asumati intreaga responsabilitate in ceea ce priveste problemele pe care le intampinati.

Nu uitati sa ne dati like pagini de Facebook OverWrite pentru a fi la curent cu ultimele noutati.

Project ARA: Aproape gata de lansare?

Standard

Desi, initial ar fi trebuit lansat anul trecut (articol: Project ARA), dupa multe intarzieri, in principal datorate modului de prindere a modulelor pe placa principala, Project ARA, este mai aproape de lansare ca niciodata.

Intr-una din conferintele de la Google I/O, a fost prezentat un prototip complet functional al acestui telefon impreuna cu detalii despre starea actuala a proiectului si planurile pentru viitor in ceea ce il priveste.

Cateva update-uri au fost aduse platformei. Se pare ca aceasta a fost regandita, de la a fi doar o „placa de baza”, la a contine integrate componetele strict necesare telefonulul pentru a functiona: CPU-ul, GPU-ul, antenele, senzorii, bateria si display-ul. Modulele, in numar de 6, vor veni pentru a aduce functionalitate in plus smartphone-ului. Un avantaj al acestei metode va fi faptul ca modulele vor putea fi detasate, fara a fi nevoie de inchiderea si deschiderea telefonului, printr-o comanda de genul „Ok Google, remove speaker”.

araphones

De asemenea, proiectul a fost preluat direct de Google, de la ATAP, si se pare ca va deveni primul telefon produs direct de acestia, fara parteneriat cu alti producatori, precum Samsung, Huawei, HTC, Motorola.

In ceea ce priveste disponibilitatea, daca nu vor mai exista intarzieri, varianta pentru dezvoltatori va fi disponibila in toamna, odata cu noile nexus-uri, iar cea comerciala in 2017.

Credeti ca va prinde un astfel de telefon sau vor fi preferate tot cele de pana acum?

Pentru mai multe articole si noutati, nu uitati sa dati like pagini de facebook OverWrite!

Ajuta-i pe cei de la Google sa denumeasca noul Android

Standard

Dupa cum ne-am obisnuit in ultimii ani, fiecare versiune noua de Android a avut cate o denumire speciala. De la Cupcake pana la actuala versiune Marshmallow, toate variantele sistemului de operare aveau cate un nume ce tinea de sfera prajiturilor. Aveti mai jos lista completa a tuturor versiunilor, cu denumirile corespunzatoare:

  • Android 1.5 – Cupcake
  • Android 1.6 – Donut
  • Android 2.0-2.1- Eclair
  • Android 2.2 – Froyo
  • Android 2.3 – Gingerbread
  • Android 3.0 – Honeycomb
  • Android 4.0 – Ice Cream Sandwich
  • Android 4.1-4.3 – Jelly Bean
  • Android 4.4 – KitKat
  • Android 5.0-5.1 – Lollipop
  • Android 6.0 – Marshmallow – Afla daca telefonul tau va primi Marshmallow

De asemenea, se observa ca in fiecare an, denumirea versiunii noi de Android avea ca prima litera urmatoarea litera din alfabet fata de cea din anul precedent.

Astfel, noua varianta a sistemului de operare de anul acesta (2016) va avea initiala N.

Cei de la Google ofera sansa fanilor sa isi expuna ideea in legatura cu numele lui „Android N”, iar aceasta posibilitate exista pana pe data de 8 iunie.

Asa ca, hai sa le dam o mana de ajutor baietilor de la Google: link catre site-ul Android.com.

Poti da share acestui post pentru a le da si prietenilor tai sansa sa le trimita ideile celor de la Google!

De asemenea, lasa-ne un like pe pagina de Facebook OverWrite pentru a fi la curent cu ultimele noutati in materie de tehnologie!

Imagine: AndroidCentral.com

 

Afla daca telefonul tau va primi update la versiunea Android 6.0 Marshmallow

Standard

Dupa cum ne-am obisnuit, cei de la Google lanseaza anual cate o versiune a sistemului lor de operare pentru device-uri mobile, Android. In 2015, ea s-a numit Marshmallow si a fost initial introdusa pe cele 2 device-uri Nexus ale anului, LG Nexus 5X si Huawei Nexus 6P.

Intre timp, multe dintre telefoanele ce au fost lansate ulterior au putut fi cumparate cu Android Marshmallow preinstalat, altele aparute anterior au primit un update OTA cu noua varianta a sistemului de operare, in timp ce foarte multe alte device-uri au ramas la o versiune mai veche Android, in general KitKat (4.4) sau Lollipop (5.0/5.1).

Pentru aceste telefoane, totusi, producatorii au anuntat daca vor primi sau nu update-ul, momentul lansarii variind, fiind vorba, desigur, despre anul 2016.

Mai jos veti gasi o lista cu multe dintre telefoanele existente actual pe piata, care, mai devreme sau mai tarziu, vor beneficia de ultimul update al celor de la Google.

(pentru cele ce nu se gasesc pe listele de mai jos, nu exista, inca, informatii oficiale legate de lansare)

Samsung

  • Samsung Galaxy Note5
  • Samsung Galaxy Note Edge
  • Samsung Galaxy Note 4
  • Samsung Galaxy Note 4 Duos
  • Samsung Galaxy Note Edge
  • Samsung Galaxy S6 Edge+
  • Samsung Galaxy S6 Edge
  • Samsung Galaxy S6
  • Samsung Galaxy S6 Duos
  • Samsung Galaxy S5
  • Samsung Galaxy S5 NEO
  • Samsung Galaxy S5 LTE-A
  • Samsung Galaxy ALPHA

HTC

  • HTC One M9
  • HTC One M8
  • HTC One M9+
  • HTC One M8S
  • HTC One E9
  • HTC One E9+
  • HTC One ME
  • HTC One E8
  • HTC One M8 EYE
  • HTC Butterfly 3
  • HTC Desire 826
  • HTC Desire 820
  • HTC Desire 816

Blackberry

  • Blackberry Priv

Sony

  • XPERIA Z5
  • XPERIA Z5 PREMIUM
  • XPERIA Z5 COMPACT
  • XPERIA Z3+
  • XPERIA Z3
  • XPERIA Z3 DUAL
  • XPERIA Z3 COMPACT
  • XPERIA Z3 TABLET COMPACT
  • XPERIA Z2
  • XPERIA Z2 TABLET
  • XPERIA M4 AQUA
  • XPERIA C5 ULTRA
  • XPERIA C4
  • XPERIA Z4 TABLET
  • XPERIA M5

Motorola

  • MOTO X PURE EDITION
  • MOTO X PLAY
  • MOTO X STYLE
  • MOTO X (2014)
  • MOTO G (2015)
  • MOTO G (2014)
  • MOTO G (2014) LTE
  • MOTO E (2015)
  • DROID TURBO 2

LG

  • LG G4
  • LG G3
  • LG V10

HUAWEI

  • HUAWEI P8
  • HUAWEI P8 LITE
  • HUAWEI MATE S
  • HUAWEI MATE 7
  • HUAWEI ASCEND G7

HONOR

  • HONOR 7
  • HONOR 6+
  • HONOR 6
  • HONOR 5X
  • HONOR 4X
  • HONOR 4C
  • HONOR 7I AKA HUAWEI SHOTX

ASUS

  • PADFONES PF500KL
  • ZENFONE 2 ZE550ML/ZE551ML
  • ZENFONE 2 DELUXE / SPECIAL EDITION ZE551ML
  • ZENFONE 2 LASER ZE500KG/ZE500KL/ZE550KL/ZE551KL/ZE600KL/ZE601KL
  • ZENFONE SELFIE ZD551KL
  • ZEDFONE MAX ZC550KL
  • ZEDFONE ZOOM ZX551 ML

XIAOMI

  • Mi 4
  • Mi Note

NVIDIA

  • Shield Tablet

Cam acestea au fost device-urile pentru care este anuntata o lansare oficiala a variantei Marshmallow de Android. Pentru restul, exista oricand posibilitatea efectuarii root-ului si instalarea unui ROM de la Cyanogenmod, care va oferi experienta Nexus si ultima versiune a sistemului de operare, bineinteles.

Mai multe despre Cyanogenmod si posibilitatea instalarii acestuia pe telefonul tau, vom scrie un articol cat de curand!

Nu uita sa dai un like paginii noastre de facebook – OverWrite. In felul acesta puteti fi la curent cu toate noutatile de pe site.

De asemenea, distribuie acest articol pentru a-i ajuta si pe prietenii tai care isi doresc sa afle daca telefonul lor va primi update-ul!

Surse: Androidpit.comPocket-lint.com, Youmobile.com, Engadget.com

Istoria Google Android – Infographic

Standard

Dupa 11 ani de imbunatatiri si 10 versiuni diferite(incepand numaratoarea de la Cupcake), Android a ajuns sa fie cel mai raspandit sistem de operare din spatiul telefoniei mobile, iar acest lucru este datorat in intregime libertatii pe care o ofera acesta, fiind un sistem de operare open-source.

Din 2003, Android a suferit o multime de schimbari de interfata, adaugari de functii noi, modificari de functii existente, imbunatatiri de performanta si, intr-un final, a ajuns la nivelul in care putem spune ca acest sistem de operare a atins maturitatea, odata cu update-ul la Lollipop.

Mai jos aveti un infographic care va prezinta o scurta istorie a sistemului de operare, asa ca, va las sa vedeti pasii facuti de Android pana in prezent :

The_Evolution_Of_Android_V3

De asemenea, daca doriti sa aprofundati istoria Android, Ars Tehnica au un articol de 26 de pagini in care cuprind toate detaliile evolutiei acestui sistem de operare. Link-ul catre acest articol il aveti aici: The history of Android.

Sursa: Mobile Madhouse

Project ARA

Standard

Inainte de toate, ce este Project ARA?

Ei bine, sa zicem ca este viitorul smartphone-ului. Project ARA este un proiect dezvoltat initial de Motorola, iar apoi de Google, ce are scopul de a realiza un telefon modular.

Ce vreau sa spun printr-un telefon modular?

Un smartphone ale carui componente pot fi schimbate, precum cele ale unui sistem desktop, chiar mai usor, in cazul de fata. Astfel, daca vreti un display mai bun, nu este necesar sa va luati un telefon nou, ci doar un ecran nou. La fel si pentru restul celorlalte componente: procesor, RAM, baterie, etc.

Pentru a intelege mai bine ceea ce vreau sa spun, aveti aici un video in care puteti vedea cum ar arata un astfel de smartphone si ce inseamna sa ii schimbi componentele:

Acum, ca ati inteles despre ce este vorba, va pot spune ca Google va prezenta un prototip functional al acestui smartphone in ianuarie la conferinta DevCon 2. In plus, versiunea pilot a acestuia va fi lansata in prima jumatate a anului 2015.

Asadar, acest proiect se apropie cu pasi rapizi de lansarea pe piata, iar odata ce smartphone-ul va fi lansat, modulele si baza acestuia vor putea fi cumparate de pe PlayStore. Deci, sa speram ca pana in 2016 se vor putea cumpara device-uri de pe PlayStore si in Romania. Pentru a va face o idee despre cum va arata prototipul acestui telefon, aveti mai jos video-ul ce il prezinta:

Pentru cei ce vor sa se inscrie la conferinta, taxa de intrare este intre 25-200$, in functie de regiune, dar nu toti cei inscrisi vor putea cumpara un bilet, doar cei aprobati. Selectia se va face pe baza de CV si pe baza unui text redactat, la care veti avea de raspuns unor intrebari. Pentru inscriere, intrati aici.

Asadar, v-ar tenta un astfel de device?

Daca v-a facut placere sa cititi acest articol, nu uitati sa ma urmariti pe Facebook, Twitter, Google+ sau prin email, pentru a fi primii ce afla de ultimele noutati din domeniul tehnologic.

Noul Android Lollipop

Standard

Odata cu Nexus 6, Google a lansat si noua versiune a sistemului de operare Android, Android Lollipop, iar astazi vom vedea ce imbunatatiri aduce.

Inainte de a intra in detalii, aveti un video scurt cu interfata:


Material Design

Cea mai importanta imbunatatire este, pe departe, interfata, care este suficient de matura pentru a avea un nume, Material Design.

androidlollipopinterface

Caracteristicile principale ale UI-ului(User Interface) sunt: fluiditatea, culorile pline, lipsa transparentei, animatiile, ce ruleaza la 60fps, si tranzitiile.

Diferenta fata de KitKat, in ceea ce priveste experienta pe care o ai cand folosesti un smartphone cu Android Lollipop, este de la cer la pamant. In final, putem spune ca Android a ajuns la nivelul in care cu greu mai gasesti motive pentru care sa iti displaca. Este la fel de fluid ca iOS sau Windows Phone OS, dupa parerea mea acum este mai frumos si mai placut de utilizat, datorita tuturor acelor tranzitii si animatii, si cu noul sistem de notificari, este mult mai capabil decat versiunile anterioare de Android.


Notificari

Noul Android aduce un sistem de notificari complet, imbunatatit si care umple majoritatea lipsurilor celui anterior. Una din cele mai mari schimbari este posibilitatea vizualizarii notificarilor in lockscreen. De asemenea, pentru cazul in care nu vreti ca toate notificarile pe care le primiti sa fie vizibile oricui va deschide telefonul, Google a introdus si setari de prioritate, astfel incat, puteti sa setati sa fie afisate doar notificarile publice, iar cele personale sa nu poata fi accesate atat timp cat smartphone-ul este blocat.

androidlollipopnotificari


Project Volta

Project Volta se ocupa cu optimizarea sistemului de operare pentru a consuma cat mai putina baterie. Prin urmare, intreaga interfata si tot ceea ce nu este vizibil utilizatorului a fost optimizat pentru un consum minim. Pentru cei ce vor o durata si mai mare a bateriei, Android Lollipop vine si cu o functie de Battery Saver ce poate prelungi durata bateriei cu 90 de minute.

Androidlollipopbaterie


Multi-User

O alta functie utila din noua versiune de Android este Multi-User. Cu aceasta puteti avea mai multi utilizatori care sa foloseasca smartphone-ul sau tableta fara ca unul dintre acestia sa poata accesa informatiile altuia. De asemenea, exista si o sub-functie a acesteia care va permite sa setati un guest mode, pentru cazurile cand oferiti smartphone-ul cuiva sa se uite pe el. Astfel, va protejati toate informatiile: mesajele, pozele, etc, de privirile altora, carora le imprumutati telefonul.

Asadar, acestea sunt cele mai importante si vizibile imbunatatiri din Android Lollipop, restul fiind la nivel de baza, precum in securitate, runtime, suport de procesoare pe 64 de biti, etc.

Deci, ce parere aveti de noul Android Lollipop?

Daca v-a facut placere sa cititi acest articol, nu uitati sa ma urmariti pe Facebook, Twitter, Google+ sau prin email, pentru a fi primii ce afla de ultimele noutati din domeniul tehnologic.

Giveaway – Android Authority(Nexus 6)

Standard

Android Authority

Giveaway

Saptamana aceasta Google a lansat noua gama Nexus, printre care o tableta, Nexus 9, o consola, Nexus Player, si un smartphone, Nexus 6, iar dintre toate acestea Nexus 6 a fost cel mai asteptat. Asa ca, Android Authority ofera unul unui castigator norocos.

Pentru mai multe detalii despre Nexus 6 aveti aici articolul complet:

Tot ce trebuie sa faceti este sa completati widget-ul RaffleCopter introducand adresa de e-mail si numele, sa apasati pe free entry, sa o activati si sunteti inscrisi. De asemenea, trebuie sa faceti toate acestea inainte de finalul giveaway-ului.

Pentru mai multe detalii si ca sa va inscrieti accesati link-ul cu “Giveaway” si daca decideti sa intrati in concurs va urez cat mai mult noroc sa castigati.

Daca v-a facut placere sa cititi acest articol, nu uitati sa ma urmariti pe Facebook, Twitter, Google+ sau prin email, pentru a fi primii ce afla de ultimele noutati din domeniul tehnologic.


Important: tin sa mentionez ca nu am nicio legatura cu acest giveaway si ca scopul acestei sectiuni(Giveaways) de pe site este de a face o lista cu toate giveaway-urile peste care dau, pentru a usura cautarea celor care sunt interesati sa-si incerce norocul in astfel de concursuri.

Nexus 6 – Prima Impresie

Standard

Dupa cum stiti, Nexus 6 tocmai a fost lansat, impreuna cu Nexus 9 si Nexus Player, si nu in ultimul rand, Android L. Astfel, dupa cum scrie si in titlu, in acest articol vom vorbi despre noul Nexus 6.

Noul Nexus este realizat in colaborare cu Motorola. Prin urmare, acesta este bazat pe noul Moto X, avand un design aproape indentic, doar ca la dimensiuni mai mari, tinand cont de faptul ca Nexus 6 are un ecran de 6 inch Quad-HD. De asemenea, marimea smartphone-ului permite si prezenta unei bateri de 3220mAh si a procesorului Snapdragon 805, acompaniat de 3GB de RAM.

Pentru a va familiariza cu telefonul, aveti aici clipul de prezentare:


Specificatii

In termen de specificatii, avem de a face cu tot ce este mai bun pe piata la momentul actual: un ecran Quad-HD de 6 inch, un procesor Snapdragon 805, 3GB RAM, o baterie de 3220mAh si ultima versiune de Android, Android L. Plus ca, fiind un Nexus va primii update-urile primul intotdeauna, direct de la Google.

Display:
  • Tip: AMOLED
  • Dimensiune: 5.96 inch (493 ppi densitate)
  • Rezolutie: 2560 X 1440 (Quad-HD)
  • Protectie: Corning Gorilla Glass 3

Memorie:

  • RAM: 3GB
  • Spatiu Stocare: 32/64 GB
  • Card Slot: nu are
Procesor:
  • Producator: Qualcomm
  • CPU: Snapdragon 805 – Quad-core 2.7 GHz Krait 450
  • GPU: Adreno 420
Camera:
  • Spate:
    1. 13 MP, 4128 x 3096 pixeli, dual LED, stabilizare optica, F/2.0 diafragma
    2. Video 2160p la 30fps
  • Fata:
    1. 2 MP
    2. Video 1080p la 30fps
Baterie
  • Capacitate: 3220mAh
Dimensiuni
  • Latime: 83mm
  • Inaltime: 159.3mm
  • Grosime: 10.1mm

Design

Design-ul este identic cu cel de la Moto X doar ca redimensionat pentru a face loc ecranului de 6 inch. Astfel, avem un smartphone cu spatele curbat pentru o mai buna ergonomie si cu marginea din aluminiu pentru a conferi calitate device-ului. Modul in care arata si se simte in mana este imbunatatit si de sticla Gorilla Glass 3 2.5D, ce protejeaza display-ul si care se curbeaza pe margini pentru o glisare mai placuta si un aspect mai elegant.

nexus63

Important de mentionat este ca telefonul este rezistent la apa, dar nu in sensul ca poate fi scufundat, ci la stropiri, ploaie, in general contact cu apa pentru o durata scurta de timp, si acest lucru este posibil deoarece Motorola pune un strat de protectie, o solutie ce respinge apa, pe intreg telefonul, de la componentele din interior pana la butoane.

Nexus62


Display

Display-ul este unul dintre cele mai bune. Folosind tehnologia AMOLED, avand o rezolutie de 2560 X 1440(Quad-HD) si o dimensiune de 6 inch, avem de a face cu un ecran perfect pentru vizionarea filmelor, clipurilor de pe Youtube si jucarea diverselor jocuri cu grafica serioasa de pe PlayStore. De asemenea, fiind AMOLED, culorile, luminozitatea si claritatea se apropie de Super AMOLED-ul de pe Galaxy Note 4, care la momentul actual este cel mai bun ecran de smartphone de pe piata conform celor de la DisplayMate.

nexus64


Performanta

La capitolul performanta, smartphone-ul contine un procesor Snapdragon 805, acompaniat de procesorul grafic Adreno 420 si 3GB de RAM. Prin urmare, in momentul de fata, Nexus 6 vine cu cele mai bune specificatii, din punctul de vedere al performantei, de pe piata, fiind la acelasi nivel cu Samsung Galaxy Note 4 si Samsung Galaxy Note Edge.


Camera

Camerele, fata si spate, sunt identice cu cele de la Moto X. Pe spate vine cu un modul de 13MP, cu diafragma f/2.0 si, cel mai important, cu stabilizare optica, o caracteristica ce imbunatateste calitatea imaginilor foarte mult, in special in lumina redusa si in timpul filmarii. Stabilizarea optica + faptul ca poate filma 4K la 30fps inseamna ca veti avea filmari de o calitate impresionanta. Cat despre camera din fata, aceasta are 2MP si este capabila sa filmeze Full HD. Practic, nimic special, camera din fata este ceea ce se gaseste la aproape orice alt smartphone.

nexus6camera

Ramane sa vedem cum se va ocupa Google de software-ul ce raspunde de calitatea imaginii, avand in vedere ca pana acum nu au facut o treaba prea buna, Nexus-urile nefiind recunoscute pentru calitatea pozelor pe care le fac.


Sunet

Nexus 6 vine cu doua difuzoare frontale stereo, deci, in ceea ce priveste volumul, mai mult ca sigur este suficient pentru majoritatea celor ce il vor cumpara. Insa, claritatea si calitatea sunetului sunt mai importante, iar pentru acestea va trebui sa mai asteptam putin sa vedem la ce nivel sunt difuzoarele, daca au vreo sansa sa intre in competitie cu BoomSound de la HTC sau vor fi la nivelul celor din Sony Xperia Z3.

nexus6speakers


Interfata

Fiind un Nexus, este clar ca va veni cu Vanilla Android, interfata creata de Google fara alte teme si functii, mai mult sau mai putin utile, care sa ingreuneze fluiditatea smartphone-ului. Prin urmare, Nexus 6 a fost lansat cu noua versiune de Android, Android 5.0 Lollipop, ce aduce imbunatatiri atat in design-ul efectiv al interfetei cat si in performanta telefonului. Astfel, animatiile vor rula la 60fps, runtime-ul va fi din default ART, ceea ce inseamna ca aplicatiile si smartphone-ul se vor deschide mai repede, in unele cazuri, considerabil mai rapid, si, practic, intreg sistem de operare va fi imbunatatit. Pentru a vedea mai bine interfata, aveti mai jos video-ul de prezentare al noului design Material:


Baterie

Dupa bateria foarte mica de pe Nexus 5, 2300mAh, Google a ascultat plangerile tuturor si de data aceasta avem de a face cu o baterie de 3220mAh, de aceleasi dimensiuni cu cea din Note 4. Astfel, avand o baterie de capacitatea aceasta, Nexus 6 va rezista cel putin 24 de ore de utilizare normala, iar in caz ca ramaneti fara baterie, Google si Motorola au integrat si o functie de fast charging ce va ofera pana la 6 ore de utilizare doar cu 15 minute de incarcare.

nexus6battery


Concluzii, Pret si Disponibilitate

Asadar, Nexus 6 urmeaza o cale usor diferita fata de cea cu care ne-a obisnuit Google. Numai avem smartphone-ul ieftin la care s-a renuntat la unele specificatii mai putin importante, cum ar fi bateria sau camera pentru a-l pastra la un pret mic. Avem un telefon cu adevarat high-end, venind cu un ecran Quad-HD AMOLED de 6 inch, un procesor Snapdragon 805, o baterie de 3220mAh, o camera de 13MP stabilizata optic si o constructie solida si de calitate.

Cat despre disponibilitate si pret, avem noroc cu cei de la Quickmobile care il au deja la precomanda la pretul de 2700 RON.

Este mai bine sa aveti un Nexus fara compromisuri, dar la un pret de telefon high-end sau un Nexus la care sa se faca un anumit compromis si sa fie la un pret de mid-range?

Daca v-a facut placere sa cititi acest articol, nu uitati sa ma urmariti pe Facebook, Twitter, Google+ sau prin email, pentru a fi primii ce afla de ultimele noutati din domeniul tehnologic.